Dinu Gheorghe, fost președinte de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a comentat pe marginea reacției pe care a avut-o Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, la adresa lui Gigi Becali, patronul lui FCSB, cu privire la Stadionul Steaua.
După ce Florin Tănase, căpitanul lui FCSB, i-a atacat pe cei de la CSA Steaua și a cerut să joace în Ghencea, Vasile Dîncu a reacționat și a făcut referire atât la fotbalist, cât și la patronul Gigi Becali.
Florin Tănase a explicat că și el este plătitor de taxe și a contribuit astfel la construirea stadionului din Ghencea, ceea ce l-a deranjat pe Vasile Dîncu.
Dinu Gheorghe a reacționat în contextul acestui scandal.
„Eu nu înțeleg un lucru. Acest stadion a fost construit, cum spune și domnul Dîncu, de către CNI din banii poporului, nu din banii cuiva anume. Când s-a făcut acest stadion, s-a specificat în mod expres că se dă spre folosință exclusiv CSA Steaua? Când s-a construit acest stadion a fost dat în administrare Clubului Sportiv al Armatei că cineva trebuie să administreze stadionul ăsta. Eu nu înțeleg acest refuz de a nu juca FCSB acolo. Ăsta nu e motiv că Tănase și că…
(n.r. despre Dîncu) Fii convins că nu îl iubește pe Becali. Nu știu de ce, dar se vede clar. Relația umană dintre domnul Dîncu și domnul Becali nu este. El (n.r. Gigi Becali) a țipat ca un alegător, nu ca un om implicat în viața publică. Și întreținerea stadionului tot din banii publici se face”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
„N-am auzit să fi investit cineva. Eu știu că sunt cel care a pus în proiect acest stadion și n-a investit nici căpitanul de la FCSB și nici alți căpitani. A investit statul român, prin CNI. Cine și revendică acest stadion este poporul român. Eu înțeleg lobby-ul pe care îl face FCSB, dar nu e chiar așa. Nu reacționează chiar toată lumea din țara asta pentru că cineva vorbește la TV” – Vasile Dîncu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER